Probleme cu sarcina

Dacă în timp de un an femeia nu a rămas însărcinată, trebuie examinaţi ambii parteneri.

Examenul femeii va include:

• evaluarea obligatorie a stării ovarelor, uterului şi trompelor uterine
• diverse teste hormonale
• analiza pentru infecţiile urino-sexuale şi bolile venerice

În depistarea sterilităţii masculine rolul principal revine spermogramei. Specialiştii vor evalua cantitatea, structura şi mobilitatea celulelor sexuale masculine. Dacă numărul şi calitatea lor sunt insuficiente, se vor face teste suplimentare pentru descoperirea cauzelor care influenţează negativ asupra spermatogenezei bărbatului.

În procesul testării unui cuplu steril scopul principal este de a stabili cauzele sterilităţii şi tactica tratamentului, a nu scăpa din vedere nici un detaliu şi a nu face nimic de prisos.

Dorinţa de a avea un copil este o dorinţă firească. Fiecare al şaselea cuplu este supus unei întârzieri nedorite a conceperii. Jumătate din cupluri pot spera la o concepere spontană (naturală) după nişte sfaturi simple ale medicului sau datorită unui tratament necomplicat. Restul cuplurilor sunt considerate infertile (subfertile) şi necesită un tratament complicat, ca, de exemplu, fertilizarea in vitro sau alte metode şi tehnologii reproductive asistate. O mare parte a acestor cupluri suferă de sterilitate primară. Cuplurile care au probleme cu însărcinarea nu întotdeauna sunt absolut sterile (adică fără nici o şansă de a concepe copii). Majoritatea lor suferă de subfertilitate relativă, când şansele de a concepe sunt reduse datorită unuia sau câtorva factori în organismul unuia sau ambilor parteneri. Şansele perechilor subfertile de a obţine o graviditate spontană fără nici un tratament sunt de numai 4%.

Şansa conceperii spontane 

Probabilitatea conceperii (gravidităţii) în prima lună de viaţă conjugală este de 30%. Şansa de a concepe se reduce până la 5% la finele primului an de căsnicie. Gradul cumulativ al unei conceperi spontane normale este de circa 75% în primele şase luni, 90% după un an şi circa 95% după doi ani de viaţă conjugală. 

Subfertilitate sunt denumite încercările nereuşite de concepere după un an de viaţă conjugală regulată fără folosirea contraceptivelor. De obicei testările trebuie începute după un an de încercări nereuşite de a concepe, însă unele cupluri ar trebui să se examineze mai degrabă. 

Şansele unei conceperi spontane depind de:

• vârsta cuplului
• graviditatea în anamneză
• durata sterilităţii
• durata relaţiilor sexuale ale soţilor în ciclurile naturale
• masa corporală
• existenţa patologiei somatice

A fost dovedită dependenţa mare a sterilităţii de vârsta femeii:

• Reducerea sterilităţii se manifestă în deosebi la femeile care au împlinit 35 de ani şi se apropie de 40
• La femeile de vârste cuprinse între 35 şi 39 de ani şansele de concepere naturală sunt de două ori mai mici decât la cele de 19-26 de ani
• Gradul cumulativ natural de concepere pentru femeile de vârste cuprinse între 35 şi 39 de ani nu depăşesc 60% pe parcursul unui an şi se apropie de 85% pe parcursul a doi ani

S-a observat că vârsta legată de reducerea conceperii naturale de asemenea are o importanţă analogică pentru rezultatele tratamentului cu aplicarea tehnologiilor reproductive asistate. Recent s-a dovedit că de vârsta pacientului depinde şi factorul masculin al căsătoriei sterile. Defectele genetice din spermatozoizi şi ovocite provoacă reducerea capacităţii de fertilizare a celulelor reproductive şi de formare a embrionilor de înaltă calitate şi sporesc odată cu înaintarea în vârstă. Cu anii se observă o reducere a fertilităţii feminine din cauza scăderii dinamice a numărului de celulele ovulare în ovare, adică reducerea potenţialului reproductiv. 

Cu cât mai mult un cuplu se află în aşteptarea conceperii spontane cu atât maici sunt şansele de succes. Dacă perioada de sterilitate durează mai puţin de trei ani, şansele de sarcină sunt de 1,7 ori mai mari decât la cuplurile a căror durată de sterilitate este mai îndelungată. În cazul unei sterilităţi de geneză necunoscută, care durează mai mult de 3 ani, şansele de concepere spontană sunt de numai 1-3% la fiecare ciclu. 

Prin sterilitate se înţelege incapacitatea de a concepe un copil după un an de viaţă conjugală regulată fără folosirea contraceptivelor. Sterilitatea poate fi primară sau secundară:

• Sterilitatea (sau infertilitatea) primară este atunci când femeia nu a fost însărcinată niciodată mai înainte
• Sterilitatea (sau infertilitatea) secundară este atunci când femeia a mai fost însărcinată, indiferent de rezultat (naştere, avort, sarcină extrauterină)

Prefacerile sociale arată că majoritatea cuplurilor amână întemeierea unei familii până când femeia atinge vârsta de 35 de ani şi chiar mai mult, ceea ce reduce substanţial şansa ei de a concepe. De cele mai multe ori cauza sterilităţii nu poate fi stabilită decât în cazul sterilităţii secundare. Întreruperea sarcinii (în deosebi a primei sarcini) deseori duce la infertilitate. 

Scopul principal al testării cuplurilor este de a stabili cauza sterilităţii şi tactica tratamentului, a nu scăpa nimic din vedere şi a nu face nimic de prisos.

Pot fi evidenţiate câteva cauze principale ale sterilităţii:

• disfuncţii ovulatorii, factorul endocrin; 
• factorul tubo-uterin; 
• endometrioza şi fibroizii; 
• factorul masculin (dereglarea spermatogenezei şi obstrucţia);
• sterilitatea de geneză neidentificată.

Frecvenţa acestor factori şi combinarea lor variază de la o publicaţie la alta şi la diferite populaţii. De exemplu, factorul tubo-uterin este mai răspândit la pacientele care suferă de sterilitate secundară şi la persoanele care au avut infecţii cu transmisie sexuală (ITS). În Ghidul OMS de testare standardizată şi diagnostic al cuplurilor infertile (1997) sunt stabilite următoarele cauze ale sterilităţii: